Parlamentul a votat revenirea la majorarea pensiilor cu 40%

Parlamentul a votat revenirea la majorarea pensiilor cu 40%
Publicat: 22/09/2020, 13:50
Actualizat: 22/09/2020, 18:34

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat rectificarea bugetară în forma modificată în comisiile reunite de buget, care abrogaseră articolui privind creșterea pensiilor cu 14%, astfel că se revine la majorarea punctului de pensie cu 40%, conform formei legii adoptate de Legislativ, de la 1 septembrie.Legea adoptată este acum în termenul de sesizare privind constituționalitatea, iar liberalii deja au anunțat că vor ataca decizia la CCR.

Proiectul pentru aprobarea OUG privind rectificarea bugetară a fost aprobat cu 242 de voturi „pentru”, 148 „împotrivă” și 11 abțineri și un parlamentar care nu a votat.

Au votat „da” 16 deputați și 7 senatori ai UDMR, doar unul din parlamentarii maghiari prezenți votând împotrivă.

Florin Roman, liderul deputaților PNL: PSD a prăduit România și acum îi dă  foc

„PSD și aliații de conjunctură aplică tactică de a otrăvi fântânile și de a incendia tot, înainte de a pleca de la guvernare. Forțarea aprobării rectificării bugetului de stat și al celui de asigurări sociale, înseamnă ca prin votul de azi, PSD a impus cheltuieli suplimentare, echivalente a 6,5% din PIB și tăierea tuturor investițiilor în autostrăzi, școli, spitale, drumuri, alimentări de apa și canal etc. Votul de azi este unul strict electoral, politic, fără nicio fundamentare economică”, a comentat Florin Roman, liderul deputaților PNL

„Votul dat de PSD a alarmat deja UE, agențiile de rating care fac evaluări în România și investitorii care așteptau predictibilitate și stabilitate. Gestul total iresponsabil al PSD generează deja efecte și în câteva zile vom observa că ne vom împrumuta mai greu și mai scump, pentru finanțarea deficitului bugetar. PSD aruncă România în aer: a blocat guvernul în criza sanitară,  a încercat o criza politică printr-o moțiune de cenzură eșuată iar acum vrea să bage România în faliment. Am argumentat juridic faptul că au fost încălcate toate normele constituționale care vorbesc de loiala colaborare între executiv și legislativ. Singura grija a PSD a fost să mai păcălească câțiva pensionari, pentru câteva voturi”, a declarat parlamentarul liberal.

„PNL îi cheamă pe romani la vot! Trebuie să apărăm România de PSD! Mai întâi, la alegerile locale și apoi cele parlamentare! PNL va ataca la CCR cele doua legi populiste și vom uza de toate mijloacele constituționale pentru ca România să nu fie aruncată într-o criza financiară de genul Greciei! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis Florin Roman.

Anterior, senatorii și deputații prezenți la ședința plenului reunit al Parlamentului au respins prima solicitare a liberalilor propusă în vederea împiedicării votului favorabil pe proiectul privind rectificarea bugetară, modificat în comisiile de buget reunite. Înainte de ședință, ministrul liberal Finanțelor, Florin Cîțu, a reiterat poziția Executivului, exprimată săptămâna trecută de premierul Ludovic Orban, de a apela la toate mijlocele procedurale pentru ca proiectul rectificării bugetare să nu intre în vigoare în forma adoptată în comisiile de buget reunite.

Vot strâns pe retrimitere

Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului a respins solicitarea liberalilor de retrimitere la comisiile de buget-finanțe a proiectului privind rectificarea bugetară, solicitare făcută în plen de deputatul PNL Gabriel Andronache.

„Vă solicităm retrimiterea raportului la comisiile reunite de buget – finanțe, cu termen de redepunere 30 de zile”, a cerut Gabriel Andronache, care a afirmat că raportul nu respectă unele prevederi legale și contravine unei decizii CCR.

Propunerea liberalilor a fost respinsă cu 225 de voturi „pentru”, 175 „împotrivă”, șase abțineri. 11 parlamentari nu și-au exprimat votul, potrivit Mediafax.

Parlamentarii PNL și USR au votat în favoarea retrimiterii, în timp ce deputații și senatorii PSD și UDMR s-au împotrivit.

Ședința comună de plen a fost deschisă de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciocalu. Din totalul de 465 de deputați și senatori și-au înregistrat prezența 264 la începutul ședinței.

Cîțu, înainte de plenul reunit: Nu vom permite anul acesta o creștere a cheltuielilor bugetare. / Vom ataca aceste legi la CCR

„Nu vom permite anul acesta o creștere a cheltuielilor bugetare”, a declarat, la RFI,ministrul Finanțelor Florin Cîțu. El precizează că dacă PSD și aliații săi din Parlament decid marți majorarea pensiilor cu 40%, PNL se va adresa CCR, care „este imparțială și va folosi Constituția în a judeca”.

Florin Cîțu se întreabă, în contextul eventualei majorări a pensiilor cu 40% dorite de PSD, „de unde atâta tupeu și atâta cinism? Au încercat să arunce România în aer ani de zile, i-am oprit și văd că tot nu se potolesc (…). Încă aștept instituțiile statului să analizeze și să-i ancheteze pentru subminarea economiei naționale pe cei care au lăsat economia fără stocuri, înaintea unei crize de sănătate. Și bineînțeles, poate o să ne uităm și la aceste acțiuni, ceea ce fac astăzi în Parlament este vădit împotriva României (…). Sunt indignat de ceea ce fac. Toată lumea se uită la noi, avem investitori, avem Comisia Europeană, agențiile de rating, toată lumea se uită la noi, ne-au avertizat că mergem într-o direcție greșită și acești oameni vin și fac acest lucru”.

La remarca jurnalistului că dincolo de orice dispută politică, Executivul refuză să aplice o lege adoptată de Parlament, Florin Cîțu a replicat: „Nu este adevărat, așa ceva nu se întâmplă. Nu refuzăm să aplicăm legea. Aplicăm legea, doar am făcut exact ce permite legea, prin ultimul articol. Spune foarte clar legea aprobată de socialiști, de PSD, spune foarte clar: în cazul unei situații de lipsă de venituri la buget, se poate face reeșalonarea prin rectificare bugetară, deci se poate face reeșalonarea creșterii punctului de pensii. Deci am folosit exact legea (…). Nu vom permite anul acesta o creștere a cheltuielilor bugetare (…). Vom ataca aceste legi, pentru că nu au sursă de finanțare, le vom ataca la CCR. Eu nu cred că CCR-ul poate să spună că o lege care crește cheltuielile bugetare și scrie negru pe alb în Constituție că dacă nu are sursa de finanțare, poate să fie constituțională. Curtea Constituțională este imparțială și va folosi Constituția în a judeca”.

Unul dintre efectele creșterii punctului de pensie cu 40% ar fi creșterea deficitului bugetar din 2021 la 11% din PIB, ceea ce ar reprezenta un posibil mare risc întrucât ar duce la agravarea stării bugetului public, potrivit raportului de analiză a convergenţei „România – Zona Euro, Monitor”, publicat pe site-ul BNR.

Ședință importantă în Parlament

Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a fost convocat, pentru marți, de la ora 13:00, în urma deciziei de luni a Birourilor permanente reunite. Proiectul rectificării bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de stat sunt incluse pe ordinea de zi a plenului comun  al Camerei Deputaților și Senatului.

Săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a atacat dur decizia comisiilor reunite de buget, care au votat, la propunerea PSD, abrogarea articolului privind creșterea pensiilor cu 14%, că liberalii vor lupta pentru ca raportul să nu fie votat în plen, iar în cazul în care va trece de vot, vor ataca prevederile pe Curtea Constituțională.

Noi vom lupta să nu fie adoptat raportul în plen, le mulțumesc partenerilor din USR – PLUS; PMP, UDMR, grupul minorităților, care nu au participat la acest masacru al Finanțelor publice românești care s-a petrecut astăzi în comisia de buget. Ne vom lupta în plen să respingem acest raport, vom solicita retrimiterea la comisie pentru refacerea raportului. În cazul în care va fi adoptat, îl vom ataca la Curtea Constituțională și vom modifica aceste prevederi care, repet, aruncă România în faliment”, a declarat premierul.

Marinel Gabriel Pirtea: „O tehnică de derutare specifică celor din PSD”

Deputatul PNL Marinel Gabriel Pirtea, secretar al Comisiei de buget și vicepreședinte în Biroul permanent al Camerei Deputaților, a reclamat, într-o postare pe contul de Facebook, de mați, că PSD a forțat convocarea „pripită” a plenului.

„Într-o manieră lipsită de cel mai elementar bun simț, PSD a forțat ieri, în Biroul Permanent Reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în care are majoritate, convocarea pripită a unui plen reunit pentru a doua zi, astăzi de la ora 13, în care vor fi dezbatute amendamentele la rectificarea bugetară pentru acest an. Alăturarea voită a creșterii punctului de pensie cu majorarea salariilor profesorilor este o tehnică de derutare specifică celor din PSD. Bugetul nu va suporta o astfel de rectificare bugetară cu măsuri cumulate, care conduce la o creştere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB pe anul 2020 şi cu 4,8% din PIB pe anul 2021.  PNL nu va vota retificarea în forma amendată de PSD”, a scris deputatul loberal, pe contul de Facebook.

„Pe de altă parte, două categorii profesionale se află în această perioadă chiar în mijlocul celor mai dificile măsuri de rezistență în fața pandemiei: medicii, mai ales cei din spitale și ATI-uri, dar și profesorii, care sunt în clasele școlilor, în cele mai dificile condiții pentru asigurarea siguranței medicale în care se desfășoară orele de școală. Majorarea salariilor profesorilor este esențială, o măsură binemeritată pentru categoria profesională care se află în prima linie a efortului întregii societăți. Profesorii sunt cei care ne protejează viitorul, e important să îi susținem”, a transmis Marilen Gabriel Pirtea.

Într-o manieră lipsită de cel mai elementar bun simț, PSD a forțat ieri, în Biroul Permanent Reunit al Camerei…

Posted by Marilen Gabriel Pirtea on Monday, September 21, 2020

Unde sunt banii din împrumuturi?

În intervenția de la RFI, ministrul de Finanțe i-a răspuns liderului PSD, după ce Marcel Ciolacu  s-a întrebat luni seară la TVR1 unde sunt banii din împrumuturile României: „Acest Ciolacu este deputat, iar acum două săptămâni am trimis fiecărui membru al Parlamentului un e-mail, în care este prezentată execuția bugetară și modul în care au fost cheltuiți banii, evoluția datoriei publice etc.. Toate informațiile sunt prezentate lunar pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice”.

„Am înțeles, Marcel Ciolacu nu știe să citească un site, nu știe să se uite pe un site, i-am trimis eu pe mail toate informațiile. Acum, dacă nici de acolo nu le poate citi, nu mai are nici o scuză. Anul acesta, au fost crescute investițiile, care au ajuns la aproape 24 de miliarde, după opt luni de zile, cea mai mare sumă din ultimii zece ani. Au fost crescute pensiile cu cea mai mare sumă pe care a făcut-o vreodată un Guvern (…). Acolo sunt banii. Am crescut alocațiile cu 20%, am crescut alocațiile la începutul anului, am plătit facturi lăsate de Marcel Ciolacu și gașca lui neplătite de ani de zile. Peste șase miliarde de lei decontări pentru concedii medicale. Am rambursat la TVA mai mult cu trei miliarde (…). Am plătit pentru profesori, din urmă, doi ani de zile, hotărâri judecătorești. Acolo sunt banii”, a afirmat ministrul Finaanțelor, la RFI.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul va tăia și salariile românilor: „Au venit pensionarii, le tăiem veniturile, au venit copiii, le tăiem veniturile. Vor tăia salarii din cauză că sunt incompetenți”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit DC News.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Frații lui Silviu Prigoană cer deschiderea cavoului. Situație fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele